Am fost de mai multe ori pe la Manastirea Harjauca, dar de fiecare data am simtit trairi puternice. Cel mai mult am fost zguduit de imaginea bisericii de iarna „Sfantul Spiridon”, in care se afla icoana Mantuitorului, batjocorita de topoarele ateilor misei. Totodata, profunde emotii m-au cuprins in biserica de vara „Inaltarea Domnului” cand am vazut cu cata cruzime „maestrii” tirului au ochit in peretele pe care era pictat chipul lui Iisus Hristos. Manastirea Harjauca a trecut durut prin timpurile cand sufletele oamenilor erau ruinate de necredinta, cand cei care il slaveau pe Domnul erau prigoniti, iar lacasele sfinte transformate in cuiburi ale dezmatului si distractiei. Cinovnicii uitau ca aici era un mare centru de cultura si spiritualitate, era istoria unui loc de sfintenie si pietate. Numai atunci cand cunosti trecutul acestei manastiri poti sa-ti dai seama de maretia ei si de nemernicia celor care au distrus-o. Astazi, cativa calugari incearca sa readuca menirea de altadata a lacasului, care era o oaza a credintei stramosesti.
Istoria manastirii Harjauca porneste pe la 1740. O legenda spune ca un calugar pribeag, pe nume Harju, trecand prin mosia boierului Niculita s-ar fi oprit intr-o poienita sa bea apa si sa se odihneasca. Cica a adormit, iar in vis i s-a aratat Maica Domnului. Trezindu-se, calugarul si-a dat cuvantul ca nu va gasi tihna pe pamant pana cand nu va auzi clopotele sunand in aceasta vale a Ichelului. Cu ajutorul catorva frati de pe mosia Sipotenilor, au aparut mici chilioare, impletite din nuiele si o bisericuta acoperita cu sindrila.
Potrivit cercetatorului Pavel Crusevan, un batran pe nume Teodosie ar fi facut o casa de rugaciuni pentru mai multi oameni ascunsi in codri de frica tatarilor. Dupa „Asezaminte monahale din Basarabia”, primul staret al schitului Harjauca a fost Teoctist, acelasi Teodosie, tuns calugar. In scurt timp aici s-au adunat mai multi monahi doritori de a vietui in sihastrie. Cu toate ca aceste pamanturi au fost acoperite de paduri seculare si locuri mlastinoase, atat mosia boierului Niculita, cat si micul schit au fost arse si pustiite de tatari.
…In 1818 pe pamantul basarabean soseste arhimandritul Spiridon Filipovici, sarb de neam. Locul ii aminteste de bastina si hotaraste sa zideasca, pentru pomenire, o manastire — Harjauca. Pentru inaltarea lacasului infiinteaza o fabrica de caramida si una de ceramica. Din caramida ridica intregul complex monastic, iar din ceramica face tevi pentru instalarea unui sistem hidrologic subteran foarte complicat, care aduna apele de pe toate dealurile in valea raului Ichel, astfel terenul devine uscat.
Intre 1820-1836, staretul Spiridon a construit biserica de vara „Inaltarea Domnului” si mai multe chilii. Totodata, a pus temelia bisericii de iarna „Sfantul Spiridon”, pe care, insa, nu a finisat-o, pentru ca a plecat la Domnul la 22 februarie 1846. A fost inmormantat in pronaosul bisericii de vara.
Spiridon Filipovici a ramas in istorie si pentru ca a prefacut acest loc intr-un colt de rai, considerat, pana in 1940, cea mai frumoasa gradina din Basarabia. Toata curtea era plina de havuzuri, iar in spatele manastirii, de pe deal, venea un sirag de lacuri, care formau o cascada. Parcul manastirii, intemeiat la 1835, avea o suprafata de zeci de ha, cu multe alei si poteci, cu straturi de flori.
Pe lacurile din jurul manastirii pluteau asa-zisele foisoare de meditatie, despre care aflam din „Almanahul Odessei”, 1840, de la profesorul Nicolai Nadejdin, catedra de arte frumoase a Universitatii din Moscova. „Foisoare singuratice – locuri de odihna, refugiu si meditatie, ba se ascund in desimea copacilor, ba apar pe spatiile de la intersectia cararilor incununate cu flori…
La intersectia aleilor foisoare, se afla galerii cu 6-8-12 stalpi, impodobite cu scoarte, laicere, icoane. Cinci lacuri coboara din deal, formand o cascada de apa gigantica… Imi facea impresia ca vad un sirag de perle sclipind pe pieptul unui urias, capul caruia se uneste cu cerul”, scria Nicolai Nadejdin.
Noua porti deschideau zidurile manastirii, in spatele carora era un sant de aparare, umplut cu apa, peste care se deschideau portile, altfel nu putea-i trece. Urmele acestuia se vad si astazi — hindichiurile din jurul manastirii.
In 1848 a fost finalizata si sfintita biserica de iarna de lemn „Sfantul Spiridon”. Peste mai bine de 20 de ani in locul acesteia este inaltata una din piatra. In deceniul al 7-lea al secolului XIX, la manastire este deschisa o scoala pentru frati de caritate, unde calugarii erau instruiti pentru a putea sa acorde primul ajutor. Totodata, ei aveau datoria de a creste ierburi de leac. Unele surse afirma ca lacasul era si un asezamant curativ, Harjauca fiind cunoscuta drept manastirea apelor sfinte, care veneau din mijloc de codru, din adancul pamantului.
In acei ani este infiintat un orfelinat. De asemenea, manastirea aloca teren pentru scolile din Palanca si Harjauca. Mai bine de o suta de ani, manastirea Harjauca a fost resedinta de vara a Mitropolitului Moldovei.
Pana la 1917, lucrurile isi urmau cursul lor firesc. In acel an, insa, au venit muscalii si au facut mare prapad. Bolsevicii au jefuit manastirea, iar averea a fost impartita satenilor. Dupa Unirea cu Patria-Mama, lacasul incepe din nou sa prospere. Timp de opt ani (1920 – 1928), aici a fost arhiepiscop Gurie Grosu, avansat, mai apoi, la treapta de Mitropolit. Brazii din curtea manastirii au fost adusi din Bucovina si plantati la 1920 de padurarul Vasile Bucica, bunelul Tatianei Popa, directorul Centrului de artizanat „Casa Parinteasca” de la Palanca (vezi nr. 9, 2005, al revistei „Natura”).
Pana la 1936 manastirea Harjauca era considerata drept una dintre cele mai prospere din Basarabia. Peste patru ani, lacasul este transformat in cazarma pentru ostasii sovietici, ca sa fie redeschisa in 1941, iar pe teritoriul ei este amenajat un spital militar pentru armata romana.
Dupa razboi, clericii erau desconsiderati, iar credinciosii persecutati. In anul mortii lui Stalin, incepea cea mai neagra fila din istoria manastirii. Vechea catepeteasma din lemn poleita cu aur, multe icoane, obiecte de pret au fost arse langa satul Raciula. Din cele peste 300 de volume de carti, iconostasele de la ambele biserici s-a ales scrumul, fiind arse pe cimitirul preotilor si ctitorilor, devenit mai apoi teren de dans. Manastirea este transformata in casa de odihna. Biserica de vara, timp de patru ani, este folosita drept club. In momentul inaugurarii statiunii balneoclimaterice „Moldova Sovietica” (1959), in biserica „Inaltarea Domnului” se dansa si se tragea la tinta. Nici pana astazi, pictura nu a putut fi readusa la viata in locul unde tintasii isi aratau „maiestria”. In schimb, cupola bisericii de vara nu a avut de suferit pentru ca a fost ascunsa cu un pod de scanduri. Gardurile contemporane au inlocuit zidurile vechi, ridicate pe timpul lui Spiridon Filipovici. Chiliile au fost transformate in saloane confortabile pentru cei care veneau sa se trateze si sa odihneasca la sanatoriu.
Tragica a fost soarta bisericii de iarna „Sfantul Spiridon”. Pentru a pune tencuiala au fost ciopliti peretii pe care erau pictate icoane ce descriau intreaga viata a Mantuitorului. Vestitul iconar basarabean Pavel Piscariov realizase aici, la 1922, 13 icoane si 26 de portrete, care ar fi putut sa reziste in timp daca nu erau faptele devastatoare ale ateilor. Valoarea acestor opere de arta e si mai pregnanta pentru ca numele lui Piscariov este inscris pe peretii Catedralei de la Ierusalim, alaturi de-ale remarcabililor iconari din intreaga lume. O adevarata capodopera este fresca de pe peretele de la intrarea in biserica ce ilustreaza chipul lui Iisus Hristos. Tatiana Popa, ghidul nostru la manastirea Harjauca, spune ca la o eventuala restaurare a bisericii „Sfantul Spiridon”, arhitectii ar trebui sa inrameze fresca, lasand drept marturie calvarul prin care a trecut credinta neamului nostru. Dupa „reparatia” ideologica, biserica de iarna „Sfantul Spiridon” este transformata in club, mai apoi in sala de sport. In anul 1993 s-a produs un incendiu, care a provocat caderea tencuielii si a descoperit vechile icoane. Acum biserica, in forma de Arca lui Noe, este data uitarii, insa crestinii au sperante ca intr-o buna zi vor putea participa la serviciile divine oficiate in ea.
Ceea ce vedem astazi in biserica de vara „Inaltarea Domnului” este rezultatul muncii a mai bine de opt ani (1981-1989) a pictorilor-restauratori Vasile Negruti, Serafim Prodan, Alexandru Ivanov si Ludmila Grigorasenco. Ei au reusit sa dea din nou viata frescei vechi, realizata in stil clasic, dar ascunsa ani buni sub straturi de var si vopsea.
Acum un deceniu si jumatate a fost finalizata reparatia bisericii de vara „Inaltarea Domnului”. Unii vroiau sa continue linia de deraiere de la menirea principala a lacasului, propunand ba deschiderea unui muzeu de zoologie, ba a salii cu orga. Totusi, a primat voia Celui de Sus si a crestinilor, astfel timp de un an a functionat doar biserica, abia in 1993 este redeschisa oficial manastirea de calugari Harjauca.
Lumea insetata de credinta a regasit drumul spre manastire. Astazi, cei care vin la Statiunea balneoclimaterica „Codru” sa-si intremeze fizicul, trec neaparat si pe la manastirea Harjauca unde isi fortifica spiritul. In fiecare vineri, este oficiata slujba Sfantului Maslu. Vizitatorii spun ca in biserica de vara simti o pietate si o evlavie care te ingenuncheaza de la intrare, pictura nu are seaman, iar atmosfera te absoarbe. Insa, temerea mai multor crestini este ca din motivul unei noi reparatii a interiorului bisericii s-ar putea sa dispara pictura murala creata acum mai bine de 100 de ani. Lipsa de bani pentru munca restauratorilor profesionisti si invitarea unor diletanti ar fi o schimonosire a adevaratei valori a imaginilor de aici. Enoriasii regreta ca a fost schimbat exteriorul lacasului, imortalizat pe bancnota de 10 lei, culoarea alba fiind inlocuita cu verde, iar in arhitectura adaugata piatra de Butuceni. Astazi nu mai poti afirma ca biserica de vara a manastirii Harjauca se aseamana cu Catedrala mitropolitana de la Chisinau.
Este durut sa vorbesti despre acest locas doar la timpul trecut. Oare chiar sa fie peste puterile noastre readucerea imaginii de altadata: centru de cultura si spiritualitate ortodoxa? Oare nu ne-am dori sa vedem bisericile vechi, zidurile inalte, portile impunatoare, lacurile stravezii, havuzurile multicolore, cascadele galagioase, foisoarele pentru meditatie…?
…Padurea argintie de fagi, din apropierea manastirii, stie istoria acestui loc. Daca vrei sa intelegi ce spun falnicii copaci, asculta cum fosnesc frunzele cand bat clopotele si cheama crestinii la rugaciune.
Dinu RUSU